marți, 7 decembrie 2010

American dream

Dacă îşi petreceau vacanţa de vară în Vama Veche şi trăiau acolo clipe de neuitat, n-ar fi aflat nimeni, poate doar prietenele lor. Dar au ajuns în State cu Work and Travel şi-au invadat Facebook-ul şi conştiinţele altora cu tot felul de poze şi statusuri idioate în care se îndemnau să fugă din calea uraganelor. Că telefoane n-aveau. Aventuri la pescuit. 

Faptul că le-au căzut nădragii la ambasada SUA, după ce şi-au scos cureaua la percheziţie şi-au lins în cur cu fraze despre cultura americană, e un motiv de mândrie celestă. Nu oricine are ocazia să se ducă la spălat vase din postura de viitor intelectual român şi, mai mult decât atât, să pună pe Facebook poze cu negri şi cu zgărie-nori. Trebuie să ai nişte capacităţi. Să fii, adică, descurcăreţ.

Asta-mi aduce aminte de-o tipă cu mers de raţă care s-a dus în Anglia, din postura de student, ca să dea la sapă şi care s-a întors cu discursuri pline de înţelepciune, marca karate kid: furtul este condamnabil, însă munca nu înjoseşte pe nimeni, poţi să speli şi veceuri. Acum îndrumă destine şi are un aer destins şi distins. S-o pui în ramă, nu alta. Dac-o auzi, zici că ţi se adresează Academia Română.

Sclavii au avut întotdeauna privirile mai sclipitoare, gata oricând să se mire, şi-au deprins arta suptului ca să-şi distreze stăpânii. "American dream, not a dream any more". Fotografie cu ei în jacuzzi.

Un comentariu:

  1. adevar graiesti, dar asta stii deja. eu ma intalnesc de altfel de cazuri, gen s-a dus si s-a cuplat acolo si a ramas acolo si scrie pe limba noastra ca ala era motiv pentru care a mers, sa si ramana sau dupa ce au fost acolo, sa lucreze cine stie ce, nu le mai ajungi la nas nici cu scara. Eh, nu e rau sa mergi sa lucrezi in alte tari si sa si vizitezi, dar nu te schimba asa mult dupa

    RăspundețiȘtergere