vineri, 3 decembrie 2010

Cititori în ochi şi-n stele

Am asistat într-o seară, întâmplător, la discuţiile din cadrul unui cerc de astrologie din care făceau parte cel puţin trei tipuri de oameni, uşor de remarcat după atitudini. Erau cei care priveau astrologia ca pe o ştiinţă, cei care o priveau ca pe o religie şi cei care nu ştiau cum s-o privească, aflându-se la prima întâlnire. Nimeni, însă, nu se îndoia de nimic.

Ceva o fi. Şi nişte argumente, au. Nişte contraargumente, am putea avea, dar nu mă interesează fabricarea lor.

Deşi poate exista o legătură între noi şi astre, relaţia de cauzalitate dintre stele şi actele noastre mi se pare, paradoxal, inexistentă. Dacă există, totuşi, o cauzalitate, cu siguranţă ea merge-n două sensuri. Dar mai probabilă mi se pare ipoteza conform căreia nu există nicio relaţie de cauzalitate, ci pur şi simplu există nişte patternuri conform cărora funcţionează universul.

Când a luat naştere şi, mai târziu, când a început să se complice, universul, în imensitatea sa, a funcţionat conform unor legi pe care n-o să le descoperim degrabă şi care se fac resimţite şi-n prezent, sub toate formele posibile.

Poate că două lucruri care, aparent, par să aibă o mare legătură unul cu altul, funcţionează pe baza aceleiaşi legi pe care noi, încă, n-o intuim. Dar aceste lucruri nu sunt, unul pentru celălalt, cauză şi efect.

Gică bea apă, Ionică se pişă, numai că Ionică nu se pişă pentru c-a băut Gică apă. Ambii fac ceea ce fac datorită modului în care apa circulă prin organismul uman.

Aşa văd eu lucrurile la ora asta, fără să studiez astrologia şi fiind lovit în cap de-o răceală de zile mari, demnă de veacuri mai glorioase.

Un comentariu: